Unul dintre atacuri apare de la un obscur așa-numit politician sighetean, Petru Botiș, care a declarat pe rețeaua de socializare Facebook că de fapt cei doi consilieri i-au furat lui inițiativa și că 20.000 de sigheteni (sic!) l-au susținut pe acesta pe Facebook în acest demers.

Petru Botiș a depus la registratura Primăriei Sighet o cerere către primar prin care îi solicită acestuia să introducă pe ordinea de zi un punct „cu privire la modalitatea de reziliere a contractului” cu vital S.A. și înlocuirea acestuia cu Acaterm S.A. Cererea a fost depusă de către auto-intitulatul politician Petru Botiș, conform paginii sale de Facebook, în data de 9 ianuarie a.c. Pe lângă faptul că cererea în cauză este plină de greșeli ortografice și gramaticale, nici nu reiese clar ce dorește de fapt domnia sa.

După depunerea acestei cereri, cvazinecunoscutul Petru Botiș i-a atacat pe cei doi consilieri, acuzându-i că i-ar fi furat ideea și că au politizat această temă.

Contactat de Sighet 247, consilierul local Nicolae Iuga, unul dintre inițiatorii proiectului de HCL privind eliminarea societății Vital din Sighet a declarat următoarele: „Proiectul de HCL prin care cerem alungarea societății Vital din Sighet și înlocuirea acesteia cu Acaterm noi l-am depus la Registratura Primăriei în data de 3 ianuarie 2019. Îmi pare rău că doi trei așa-ziși politicieni, printre care și dl. Petru Botiș, deturnează atenția publică de la importanța acestui proiect de HCL și încearcă să o ducă în derizoriu. Oricum, atât eu cât și colegul meu Gavrilă Mihali, am primit tot felul de amenințări, unele mai directe, altele mai voalate pentru a ne determina să renunțăm la această inițiativă: ba că vom fi dați în judecată, ba că s-ar putea să nu se știe etc. Indiferent de ce amenințări vom fi primit, nu vom renunța la acest proiect de HCL. Scopul consilierilor locali este să apere cetățenii în fața abuzurilor și nedreptăților, nu să apere interesele economice ale societății Vital sau a altor societăți, în detrimentul sighetenilor”.

Contactat de Sighet 247, consilierul local Gavrilă Mihali a declarat că acest proiect trebuie susținut de către toți sighetenii pentru a trece, existând riscul ca mai mulți consilieri locali să nu voteze pentru aprobarea acestuia din varii motive.

Faptul că „politicianul” Petru Botiș este rupt de realitatea o demonstrează și faptul că dânsul vorbește într-o postare pe Facebook că 20.000 de sigheteni îl susțin pe domnia sa pe Facebook în acest demers, în condițiile în care postările domniei sale de abia trec rar de 50 de like-uri.

Petru Botiș a fost dat afară la un moment dat din PMP, sau a plecat singur de acolo, declarându-se „politician independent”, ca în cursul lunii decembrie 2018 să revină în PMP, ca simplu membru. Contactat telefonic de către Sighet 247, președintele PMP Sighet, dl. Grad Gheorghe, a declarat că nu susține demersurile individuale ale membrului simplu Petru Botiș și că PMP Sighet se delimitează de acestea: „Susținem demersul celor doi consilieri locali pentru a elimina Vital-ul din Sighet, doar consilierii sau primarul putând avea inițiativă în Consiliul local”, a mai declarat Grad Gheorghe, președinte PMP Sighet.

Citește și