Cine are dreptate aici, Poporul sau Justiția? Problema pare insolubilă, sau poate fi și prost pusă. Pe de o parte, a da vina pe popor este o aberație totală. Niciodată în istorie nu s-a făcut așa-ceva la modul serios, adică să fi produs consecințe împotriva poporului. Nu-i cum. De aceea strămoșii noștri latini, creatori ai celui mai cuprinzător și durabil sistem de drept, puneau vocea (voința) poporului la egalitate cu aceea a zeilor (vox populi, vox dei). În principiu, oricine poate avea fantezia să dea vina pe popor, dar un atare individ este un simplu idiot, care o face absolut degeaba, ca în proverbul în care ciurdarul satului se supără pe sat.

Pe de altă parte însă, Justiția este o putere independentă în stat și trebuie să fie lăsată să își facă treaba, mai ales atunci când judecă pe probe flagrante. În orice țară civilizată, a obstrucționa Justiția și a face apologia infracțiunii sunt acte care constituie ele însele infracțiuni dintre cele mai grave. Este de neconceput să se organizeze mitinguri sau acțiuni de protest în sprijinul cuiva care este judecat sau împotriva unor hotărâri judecătorești. Cazul trebuie să fie judecat de către Justiție, nu de către opinia străzii. La negarea Justiției nu există altă alternativă decât anarhia.

Se spune că hotărârile definitive ale Justiției trebuie să fie respectate necondiționat, că nu trebuie să fie comentate și cu atât mai puțin criticate. Faptul mi se pare normal, dar numai atunci când este vorba de o Justiție cu adevărat independentă. Dar atunci când într-o țară oarecare sistemul de Justiție este infestat cu un număr necunoscut de ofițeri acoperiți, când un număr de 40 – 50 de magistrați, judecători și procurori, se află ei înșiși în pușcărie, de regulă pentru luare de mită, atunci ce mai putem spune? Mai criticăm sau nu mai criticăm deciziile Justiției? Personal înclin spre un răspuns afirmativ. Sau, mai răspicat: subsemnatul mă angajez să nu mai comentez în nici un fel nici o decizie a Justiției române, dar numai atunci când în pușcăriile patriei nu se mai afla nici un judecător sau procuror condamnat definitiv pentru corupție. În caz contrar, ne aflăm în situația remarcată de către filosoful cinic Diogene din antichitate, care văzând cum slujitorii Templului duceau la temniță pe un hoț care a fost prins furând un potir, a zis: „iată cum hoții cei mari duc pe hoțul cel mic!”.

Apoi, nici cu poporul român de azi nu stăm mai puțin rușinos decât cu Justiția. Azi poporul nostru, bineînțeles prin conducătorii săi, dă dovadă de o lașitate fără egal în aceeași lumea civilizată. Se pare că soarta primarului Cătălin Cherecheș a fost deja hotărâtă, că acest om a fost deja judecat și condamnat, la sugestia publică a ambasadorului unei importante puteri străine. În orice țară normală, un diplomat străin care ar face așa ceva ar fi invitat politicos să-și facă bagajele și să părăsească țara, pentru infracțiunea de ingerință gravă în actul de Justiție al țării respective. Numai la noi conducătorii politici, ei înșiși șantajabili (pentru că și-au însușit casele altora cu alte false sau din alte motive), dau dovadă de o slugărnicie ieșită din comun față de anumiți diplomați străini, fapt care ne atrage dispreț în loc de respect pentru întreaga națiune. În anii ‘50 noi românii am fost slugarnici față de ambasadorii URSS, acuma suntem la fel față de ambasadorii Uniunii Sovietice Ailalte.

Mă opresc aici, pentru că mă tem că voi ajunge și eu să dau vina pe popor!

Editorial scris de: prof. dr. Nicolae Iuga

Citește și

loading...