Cele două statui din cuarțit roșu au fost găsite într-un templu funerar al faraonului, cunoscut ca „Templul milioanelor de ani” de pe malul de vest al Nilului. Acesta este celebru prin cei doi coloși ai lui Memnon (3.400 de ani), care îl înfățișează pe Amenhotep al III-lea, a cărui domnie, în secolul al XIV-lea î.e.n., a marcat apogeul civilizației vechiului Egipt.

„Până acum erau cunoscuți cei doi coloși ai lui Memnon, iar de acum vor putea fi văzuți patru coloși ai lui Amenhotep al III-lea”, a spus arheologul Hourig Sourouzian, șefa misiunii de conservare a templului.

Coloșii lui Memnon — 18 m înălțime, inclusiv platformele de piatră de 4 m și circa 720 t fiecare — care îl reprezintă pe faraon așezat, cu mâinile pe genunchi, atrag anual mii de turiști la Luxor, oraș-muzeu de pe malurile Nilului. Cele două statui descoperite au fost grav afectate de-a lungul timpului „de forțele distrugătoare ale Naturii, de cutremure și irigații”, arată dna Sourouzian.

Una din statui, care cântărește 250 t și măsoară 11,5 m, îl reprezintă pe faraon în același fel ca și ceilalți doi coloși. Lângă piciorul drept se află o statuie a soției sale, Tiyi, în timp ce o alta, a mamei faraonului, care a asigurat regența până la urcarea lui pe tron, la 12 ani, era sculptată de-a lungul piciorului stâng, dar a dispărut, potrivit arheologilor. Tronul pe care stă este sculptat cu scene care ilustrează unirea Egiptului superior cu cel inferior.

A doua statuie îl reprezintă pe faraon în picioare, așezat la poarta de nord a templului.

Duminică au fost prezentate și alte piese, printre care o statuie rară din alabastru a lui Amenhotep al III-lea, o „piesă unică”, a declarat pentru AFP dna Sourouzian, precum și una a fiicei faraonului, prințesa Iset.

Amenhotep al III-lea a urcat pe tronul Egiptului la vârsta de 12 ani, în jurul anului 1390 î.e.n., moștenind un imperiu care se întindea de la Eufrat în Sudan. El a domnit timp de peste 35 de ani, lăsând tronul fiului său, Amentotep al IV-lea, mai cunoscut cu numele de Akhenaton.

Citește și

Comentarii