Elena Udrea a dezvăluit că se întâlneşte des cu Traian Băsescu şi se află în aceleaşi relaţii ca înainte. Referitor la o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, fostul ministru a declarat că nu ia în calcul o astfel de mişcare. În schimb, Traian Băsescu ar putea candida pentru fotoliul de primar şi "ar şi câştiga".

"Acum eu nu am un plan de a face politică. Nu îmi trece prin cap să candidez la Primăria Capitalei. E un scenariu la nivel de fantezie. Traian Basescu nu a luat nici o decizie referitor la acest aspect. Teoretic există posibilitatea să candideze la Primăria Capitalei. Băsescu ar câştiga. Avem lideri politici slabi, timoraţi. Daca vom avea candidati marionete asa cum am avut la preşedinţie, pe modelul Iohannis, personal nu văd altă soluţie decât să candideze Basescu. Nu văd cu cine să se compare intr-o lupta pentru Primăria Capitalei", a declarat Udrea.

Blonda din Parlament a mărturisit că s-a văzut marţi cu Traian Băsescu şi au discutat despre diferite lucruri, inclusiv despre moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva guvernului Ponta.

"Ieri m-am intalnit ultima data cu Traian Băsescu. Am vorbit despre moţiunea de cenzură, despre o mulţime de alte lucruri. Ce poţi să spui despre o moţiune total nepregătită. Ati vazut că domnul Băsescu a avut si o postare pe Facebook legată de cum s-a pregatit PNL de aceasta moţiune. Foştii mei colegi de la PMP erau lezaţi de faptul că nimeni nu i-a întrebat dacă vor să susţină moţiunea", a povestit fosta membră PMP.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și