Ionuț a fost spitalizat în cursul lunii noiembrie 2019 la un spital din Cluj Napoca, de unde a fost transferat la o clinică din Italia, deoarece în România intervenția pe creier la care a fost supus nu se putea realiza.

Din păcate, boala autoimună de care suferea a progresat, niciun tratament pe care l-au încercat medicii italieni nu a putut-o stăvili.

Ultima dorință a lui Ionuț și a familiei sale a fost să ajungă acasă în viață și să nu moară într-o țară străină. Un ONG, Asociația „Blondie”, s-a implicat în strângerea de fonduri necesare pentru a-l aduce acasă cu un avion ambulanță. Costul transferului din Italia spre România a fost unul foarte ridicat, în sumă de aproximativ 17 mii euro.

Încă nu s-au strâns toți banii pentru plata avionului ambulanță. Până luni familia trebuie să plătească factura de peste 17 mii euro. Cei care doresc pot să doneze pentru a ajuta familia greu încercată, donând în contul Asociației „Blondie”:

RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – lei

RO37 INGB 0000 9999 0909 6765 – euro

Deschise la ING Bank – sucursala Obregia, Asociatia „Blondie – Împarte pentru altă parte”, C.U.I. 40914732.

Puteți dona și în contul de Revolut, în contul asociat numărului de telefon +40 757 494 293.

Ionuț a luptat cu boala, refuzând să moară într-o altă țară. Din păcate, la scurt timp după ce a ajuns în România, Ionuț a decedat.

Cu doar câteva ore înainte de a muri, Ionuț a postat un mesaj emoționant pe rețeaua de socializare Facebook, prin care își lua la revedere de la familie, prieteni, colegi și profesori: „Dragii mei, vă mai amintiți de mine? Că am lipsit un pic mai mult dintre voi. Așa a fost să fie, mi-a fost tare greu fără voi toți ❤️. Dar vă promit că de azi înainte în toată secunda vieții voastre voi fi lângă voi, nu voi mai lipsi niciodată. S-a terminat cu boala și cu suferința mea, de-acum înainte grija mea este să nu mai lipsesc niciodată de lângă voi, cei care m-ați iubit, colectivul clasei a X-a E, împreună cu doamna dirigintă Stoianovici Adelina. Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc că m-ați ajutat să mă întorc acasă și nu uitați, v-am promis că atunci când vă va fi mai greu, voi fi lângă voi ❤️”.

Din păcate, în miez de noapte, imediat după ce a ajuns acasă în România, Ionuț s-a dus într-un alt loc mai bun decât pe Pământ.

Întregul colectiv de elevi și profesori de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” este alături de familia lui Ionuț în aceste momente grele, când trebuie să se despartă de acesta.

Ionuț, odihnește-te în pace!

Citește și

loading...