Problematica, însă, nu e nouă. Ani la rând, părinții au contestat timpul foarte lung pe care copiii îl petrec rezolvând temele pentru acasă, alături de oboseala susținută pe care aceștia trebuie să o depășească.

„Știu după fiică-mea cât de mult stă să-și facă temele. Nu o dată o prinde seara scriind ceva referat sau făcând probleme la mate. Vine obosită de la școală, adoarme obosită și abia o trezim dimineața. E doar clasa a VI-a, la ce să mă aștept când va ajunge la liceu?”, s-a întrebat Gheorghe Dragoș.

Propunerea venită din partea ministrului Mircea Dumitru constă într-o diferențiere a numărului de ore dedicat temelor pentru acasă, în funcție de clase. Astfel, temele de vacanță și cele pentru preșcolari, inclusiv cei din clasa pregătitoare, doresc să fie eliminate. O oră pentru teme este alocată ciclului primar, două pentru cel gimnazial și nespecificat pentru cel liceal.

Profesorul „cere și tot cere”

Ordinul emis recent de actualul ministru a reglementat oarecum problema, dar suma temelor pentru acasă rămâne la latitudinea profesorilor. Așadar, în unele cazuri, suprasolicitarea elevului continuă.

„După ce termin la școală, pe la trei ajung acasă. Mă odihnesc o oră, apoi mă apuc de teme. Pentru mâine, am vreo 15 exerciții la Mate, trei probleme la Fizică și un desen. De pe o zi pe alta. Iar la Mate, de obicei, ne dă unul sau două exerciții ca în clasă, apoi altele care cer ceva în plus și încă ceva în plus și tot așa. Doar cere și tot cere”, se plânge Andrei, elev în clasa a VII-a.

Citește și

loading...