Știri Sighet247.ro: Elevii şi profesorii nu fac cursuri miercuri, 5 octombrie

Elevii şi profesorii nu fac cursuri miercuri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei. Măsura a fost luată printr-un ordin al ministrului Educaţiei, prin care a fost stabilită structura anului şcolar 2016-2017. Ordinul mai arată că fiecare unitate poate decide cum va marca această zi.

Elevii şi profesorii nu fac cursuri miercuri, 5 octombrie

UNESCO a stabilit pe 5 octombrie Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului. În România, într-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016-2017, este prevăzut că miercuri cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate.

În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

„Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar, stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017, veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri", a declarat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, potrivit News.ro.

Conform structurii acestui an şcolar, „unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)".

Starea drumurilor din Maramureş pentru azi, 24 noiembrie
Sancţiuni în valoare de 29 000 de lei aplicate de poliţiştii maramureșeni pentru comerţ ilicit
Vişeu de Sus - Dosar penal pentru frut din locuință pentru un tânăr de 21 de ani din localitate
Record de cumpărături online de Black Friday, în România
FOTO - Țigări în valoare de peste 78.700 lei, confiscate la granița de nord
Triplă crimă la Apa. Criminalul a aranjat victimele în curte
ACCIDENT - Un șofer s-a răsturnat cu mașina în fața poliției din Baia Mare
IGSU: Telekom Romania Communication va implementa sistemul „RO-ALERT”
Sexele și complementaritatea lor
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 24 noiembrie
A murit actriţa Stela Popescu
FOTO - Focuri de armă pentru prinderea contrabandiștilor cu tigări. Peste 34.700 pachete cu țigări confiscate
Zeci de tone de material antiderapant împrăștiate pe drumurile din Maramureș
OCNA ȘUGATAG - O femeie în vârstă de 44 de ani a pierdut controlul ATV-ului şi a intrat în coliziune cu peretele unei case
În țara cu stat paralel, guvernu-i amplu și tembel
Minorul declarat dispărut a fost găsit de poliţiştii maramureșeni
Maramureşeni la Alba Iulia. 1 Decembrie 1918 - Expoziţie temporară a Muzeului de Istorie
Centrul Cultural Sighetu Marmației - Concursului de interpretare a cântecului popular maramureșean VIOREL COSTIN
VIDEO - Caz șocant - Româncă sechestrată și torturată 10 ani în Italia
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 23 noiembrie
A plecat spre cele veșnice Bodran Sorin, liderul Sindicatului din Spitalul municipal Sighetu Marmației
Mara Nord și-a mărit flota auto cu șapte autobuze aduse din Olanda
ITM Maramureș - Noi obligații pentru angajatori începând cu 1 ianuarie 2018
Expozitia temporară „Maramureșeni la Alba Iulia - 1 Decembrie 1918”
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR COPILULUI – Sport unificat: activare, incluziune și dezvoltare pentru tinerii cu dizabilități
Patru dosare penale întocmite ieri de poliţiştii rutieri
MARA - Tânăr de 27 de ani din localitate, condamnat la 7 ani închisoare pentru viol şi lipsire de libertate
Sighetu Marmaţiei - Bărbat în vârstă de 40 de ani arestat pentru comiterea a şase infracţiuni de înşelăciune
FOTO & VIDEO - Sighetean implicat într-un accident cu autospeciala poliției rutiere
VITAL SIGHET - Pentru remedierea unei avarii, se sistează furnizarea apei în noapte de miercuri spre joi
SIGHET - Inspectorii vamali au folosit aparatul cu raze X ca să găsească țigări de contrabandă în rezervor
Video - OMAN DESERT MARATHON 2017: Un maramureșean, polițist de frontieră, într-o competiție dură în deșert
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 22 noiembrie
METEO - Află cum va fi vremea în Maramureș între 20 noiembrie – 3 decembrie 2017
Fostul deputat de Maramureș, Doru Leșe, avere nejustificată în sumă de 100.000 de euro în timpul mandatului de parlamentar