Acesta a precizat că va exista și un calendar de recuperare a materiei.

Cîmpeanu a declarat că școlile se vor redeschide pe 8 februarie, dată la care elevii încep semestrul al II-lea, însă doar dacă situația epidemiologică o permite.

"S-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice, înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a profesorilor și elevilor, a diminuării riscurilor, dar și a necesității organizării unor acțiuni remediale", a spus acesta.

Ministrul Educației a precizat că va exista un calendar de recuperare a materiei, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic.

"S-a subliniat importanța acțiunilor remediale, nu numai pentru cei care susțin examenele naționale. Am fost de acord că este de recuperat, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic. Se susține dezvoltarea unei tematici corelată cu ceea ce s-a predat și s-a asimilat de către elevi", a mai spus Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a avut joi o serie de consultări cu sindicatele din învățământ, cu asociatiile studenților, cu Consiliul Național al Elevilor, cu Consiliul Național al Rectorilor și cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți. Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte ca deschiderea școlilor și a universităților, precum și salarizarea profesorilor în funcție de performanță.

Citește și