Motivele pentru care plangem sunt nenumarate si aproape imposibil de incadrat in categorii. Plangi de bucurie la o nunta, plangi pentru ca el te-a parasit, pentru ca ai vazut un film trist, pentru ca nu mai suporti durerea de masea sau pentru ca te-ai impiedicat in momentul in care ai intrat in sala de sedinte inaintea unei prezentari. Exista prea multe variabile in prea multe contexte.

La urma urmei, plansul este o forma de "descarcare" psihica. Pur si simplu, te simti mai bine dupa ce ai plans. Strict biologic vorbind, reactia trupului este de a elibera, prin lacrimi, o parte din substantele chimice secretate de organism, care se acumuleaza in perioadele de stres. De aceea, dupa ce ai plans, esti brusc mai relaxata si parca incepi sa vezi lucrurile altfel, indiferent de motivul pentru care ai simtit nevoia sa plangi.

Jeni Chiriac, psiholog, considera plansul o traire foarte intima. Poate de aceea nu putem sau nu vrem sa plangem de fata cu oricine. Uneori, ne permitem acest lucru, dar, de obicei, este vorba despre cineva foarte apropiat. Reactiile in acest sens sunt impartite. Unele persoane simt nevoia de apropiere fizica atunci cand plang, simt nevoia unei imbratisari, nevoia de a fi consolate si sustinute. Altele, dimpotriva, se intorc cu spatele si se indeparteaza cat mai mult posibil. Difera de la persoana la persoana, in functie de temperament.

Nu este nimic rusinos in a plange. Este o reactie fizica si psihica normala si adesea foarte utila. Convenientele blameaza plansul, dar acesta este chiar necesar. Cel mai adesea, nu plangem atunci cand trebuie; ne abtinem, pentru ca "nu avem voie" sa dam dovada de o asemenea slabiciune. Nemultumirea ramane insa, chiar daca alegem sa nu descarcam pe loc emotia. Psihicul va incearca apoi sa revina la echilibru, vei mai uita, va mai disparea din tensiune... dar supararea refulata va fi, cu siguranta, eliberata alta data, si asta poate intr-un moment si mai nepotrivit!

De multe ori, plansul este un fel de izbucnire: plangi cand simti ca nu mai rezisti, cand apare asa-numita "picatura care a umplut paharul". Poate fi vorba despre o neplacere mai mare sau mai mica, dar reprezinta, cu siguranta, declansatorul. Se poate intampla totusi ca evenimentul in sine sa nu aiba neaparat relevanta, sa fie la mijloc stresul sau supararile mai vechi, in privinta carora nu ai reusit sa-ti descarci emotiile, tocmai din cauza tabu-ului autoimpus de a nu plange.

Se intampla sa plangem si sa nu ne fie clar de ce. Ti s-a intamplat sa plangi si apoi, datorita faptului ca te simti mai bine, sa nu mai vrei sa aprofundezi problema? Este o atitudine destul de naturala sa nu revii asupra unui aspect care te doare, desi acest lucru nu inseamna ca este intotdeauna si sanatos. Un alt unghi al problemei neclaritatii: s-ar putea sa nu plangi din motivul aparent, ci din cu totul altul. Atunci cand esti dezamagita in dragoste, poate ca nu plangi lipsa barbatului in cauza, ci nevoia de afectiune, lipsa acesteia, iluziile si asteptarile neindeplinite etc.

Credinta generala este ca femeile sunt mai predispuse la aceasta reactie, comparativ cu barbatii. Se pare ca este vorba doar despre un mit, afirma Jeni Chiriac, psiholog. Generalizarea, din punct de vedere psihologic, este indoielnica. Este dificil de dovedit faptul ca femeile plang mai mult sau mai putin decat barbatii sau daca o anumita categorie de varsta este mai inclinata sa se manifeste astfel decat alta. Repet: toata lumea plange.

Faptul ca plansul este absolut normal nu inseamna ca a ignora regula implicita a societatii reprezinta o solutie pentru a fi mai fericiti. Plansul este intr-o anumita masura sanatos, dar nu echivaleaza cu rezolvarea tuturor problemelor. Nu o rezolva definitiv nici macar pe cea a supararii sau a stresului. Este un mod natural de eliberare, in masura in care nu se abuzeaza de el - practic, plansul reprezinta un instrument pentru obtinerea unui mai bun echilibru interior.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet