„Avem probleme la Poienile de sub Munte cu acești mistreți. Oamenii sunt nemulțumiți. Pentru că cei care locuiesc la marginea pădurilor gândesc altfel. Restricția la porc mistreț ar trebui eliminată de tot, deja au intrat în intravilan la noi. Distrug totul. Nu este o specie pe cale de dispariție. Mistreții fac pagube de milioane de euro. Intră în culturile de cartof. Numărul lor a crescut mult în ultimii ani”, a declarat, pentru Glasul Maramureșului, primarul Ștefan Oancea.

Primarul din Moisei, Toader Ștețcu este de acord cu propunerea de eliminare totală a cotelor pentru mistreți. Toader Ștețcu spune că și în localitatea pe care o conduce animalele au creat probleme destule.

„Oamenii sunt nemulțumiți, le sunt distruse culturile. Nu se iau măsuri. Eu spun că eliminarea cotelor ar fi mai mult decât binevenită. Oamenii vin, se plâng, dar de unde să le dăm bani pentru pagube? Că ni s-ar duce tot bugetul pe care-l avem numai pe asta. Rămân cu paguba, așa cum și noi rămânem cu cele 1200 de hectare de pădure de care nu beneficiem deloc, dar pentru care plătim paza, 8000 lei/lună. Și nu putem tăia un lemn. De ce ne-au mai dat pădurea dacă nu ne putem folosi de ea? Am avut acum o cădere de vreo 700 mc și nu ni s-a dat nimic. A putrezit lemnul acolo. E atâta birocrație, de te doare capul”, a adăugat primarul Moiseiului.

Ce spun biologii? Claudiu Iușan, biologul Parcului Național Munții Rodnei a declarat, pentru Infomm.ro: „Mistrețul este o specie de interes cinegetic care poate fi ținută sub control prin vânătoare în afara ariilor naturale protejate. Da, sunt de acord cu vânătoarea speciei, deși eu nu aș vâna. Este un dezechilibru uneori între numărul prădătorilor și cel al mistreților și atunci se poate interveni deoarece sunt ecosisteme antropice. În parc anii trecuți au creat ceva probleme în sensul că au râmat căldări glaciare întregi însă, în timp, s-a echilibrat numărul lor”, a completat Iușan.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și