"Au avut loc altercaţii în cursul marşului. Au fost aprinse dispozitive pirotehnice şi au fost aruncate obiecte în direcţia forţelor de intervenţie. A trebuit să folosim gloanţe de cauciuc", a indicat într-un mesaj pe Twitter poliţia cantonală din Berna.

Săptămâna trecută, de asemenea la Berna, mai mulţi manifestanţi au încercat să treacă peste gardul instalat pentru a proteja Palatul Federal, sediul guvernului şi parlamentului. Poliţia a folosit un tun cu apă, gloanţe de cauciuc şi gaze iritante.

În pofida apelurilor de a nu manifesta din partea unor grupuri de cetăţeni care se opun măsurilor sanitare, aproape o mie de persoane s-au adunat, a constatat un fotoreporter al agenţiei France Presse.

În aşteptarea acestui marş, forţele de securitate s-au mobilizat puternic. Piaţa Federală, unde se află Palatul Federal, a fost, de asemenea, înconjurată de poliţie.

Manifestanţii s-au apropiat însă şi au pus flori pe bariere.

"Participanţii la procesiune au încercat să treacă peste baricadă pentru a ajunge la Palatul Federal (...). Au aruncat cu diverse lucruri asupra poliţiei", au precizat forţele de ordine într-un alt tweet.

În timpul marşului, ei au scandat "Libertate!".

"Toţi împreună pentru libertate!", s-a putut citi pe o pancartă, în timp ce multe persoane au fluturat drapelul elveţian.

Recent, Elveţia şi-a înăsprit măsurile împotriva COVID-19, extinzând, începând cu 13 septembrie, obligaţia certificatului sanitar pentru a intra într-un restaurant sau într-un bar, dar şi pentru a vedea o expoziţie, un film sau un eveniment sportiv în interior.

Certificatul poate fi obţinut fie prin dovada vaccinării sau imunizării, fie printr-un test PCR sau antigen negativ.

Aceste măsuri sunt nepopulare în rândul unei părţi a populaţiei şi manifestaţiile - deşi rare în Elveţia - se înmulţesc.

Potrivit datelor raportate de Oficiul federal al Sănătăţii, numai 54,38% din populaţia eligibilă este complet vaccinată, mult mai puţin decât în alte ţări europene. Aproximativ 10.600 de persoane au murit de COVID-19 în Elveţia, o ţară cu circa 8,6 milioane de locuitori.

Citește și

Comentarii