Actriţa a părăsit facultatea în 2011 pentru a se concentra asupra carierei cinematografice, iar acum s-a hotărât să se întoarcă la şcoală, după ce a încheiat o serie de proiecte cinematografice printre care "The Perks of Being a Wallflower", "This is the End" şi "Bling Ring".

"Îmi place foarte mult faptul că ni se oferă o programă foarte deschisă şi că nu sunt nişte cerinţe stricte. Eu m-am cam ocupat singură de educaţia mea încă de când am început să joc în seria Potter, pe când aveam 9 sau 10 ani şi mi-a plăcut faptul că pot urma studii independente în domenii care nu fac parte neapărat din programă şi-mi pot hotărî astfel singură specializarea de absolvire", a declarat actriţa pentru publicaţia citată.

"Am realizat un studiu independent despre psihologia şi filosofia iubirii, lucru care mi s-a părut extraordinar", a mai adăugat ea.

Citește și