Din cauza furtunilor, dar şi a hoţilor de fier vechi, epava de la Costineşti, simbolul staţiunii de la malul mării, s-a dezintegrat. Hoţii au furat în ultimii ani bucăţi întregi din vasul care a eşuat în 1968, iar în prezent vasul este aproape distrus. Carena navei s-a rupt pe întreaga înălţime şi structura metalică s-a rupt în două.

În perioada celui de-al doilea război mondial a fost cargou american transformat apoi în navă comercială. La data eşuării, inspecţia efectuată imediat de salvatorii români a evidenţiat faptul că, în magazia 4 a navei greceşti Evanghelia se găsea un motor naval de mici dimensiuni, ambalat, ce avea ca adresă de destinaţie portul Constanţa. S-a dovedit ulterior că nimeni nu aştepta o asemenea marfă la Constanţa. Cambuza navei era plină cu alimente, ca pentru un voiaj de lungă durată

.A eşuat Pe „Golful francezilor"

La 15 octombrie 1968, nava a eşuat la circa 1,5 km de plaja nordică a staţiunii Costineşti, într-o zonă a falezei naturale denumită „Golful francezilor". Cu aproximativ 12 ore înaintea eşuării, echipajul de pe Evangelia ceruse ajutor prin radio Grupului de Intervenţii şi Salvare Navală al portului Constanţa prin transmiterea unui SOS. În zorii zilei de 15 octombrie 1968, nava Evangelia a fost localizată în dreptul actualei staţiuni Costineşti, la momentul respectiv un mic sat pescăresc.

Citește și

loading...