Un caz interesant a ajuns în atenţia opiniei publice în acest weekend. Un băimărean a vrut să îşi vândă telefonul mobil. Imediat ce a pus un anunţ pe un site de specialitate, a fost contactat de un individ care a şi plasat o ofertă, în valoare de 500 de euro. Cei doi, vânzătorul şi cumpărătorul, şi-au dat întâlnire într-un loc ferit de eventuale camere video (Baia Mare încă nu are încă sistem centralizat de supraveghere video!, însă în zona respectivă nu “bate” nicio cameră video de la vreo agenţie bancară, spre exemplu), mai exact în zona Sălii Sporturilor. Cumpărătorul a livrat 500 de euro, însă totul s-a dovedit a fi o mare înşelătorie. Vânzătorul a observat ceva suspect. Banii nu erau “la locul lor”. Omul şi-a dat seama la scurt timp ce s-a despărţit de cumpărător. Lipsea firul de securitate! Însă, la scurt timp, ia individul de unde nu-i!

“Lovesc” şi dispar!
Bărbatul nu a stat de pe gânduri după ce şi-a dat seama că a fost păgubit şi că riscă să dea piept cu rigorile legale, fără să încalce, efectiv, legea. Bărbatul a realizat că există posibilitatea să nu fie singurul caz de acest gen. Scopul lor este să nu fie reperaţi în niciun fel. “Lovesc” şi dispar. Unii valutişti din Baia Mare cred că este vorba despre un autor venit din afara municipiului. Şi aceştia sunt curioşi cine vine în zona noastră pentru a trage “ţepe”.

Poliţiştii au demarat o anchetă după ce bărbatul, domiciliat în Lucăceşti, a sesizat poliţia în cursul zilei de vineri. “Bărbatul a oferit spre vânzare, printr-o postare pe un site de specialitate, un telefon mobil. În aceeaşi seară, în jurul orei 21.00, s-a întâlnit cu o persoană necunoscută, interesată de cumpărarea telefonului. Persoana necunoscută i-a oferit suma de 500 de euro, contravaloarea bunului vândut. La scurt timp, şi-a dat seama că banii sunt falşi, astfel că a sesizat poliţia. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie a unor valori falsificate”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Cazurile care au făcut furori

Se vorbeşte despre faptul că, în decurs de un an, am fi avut şapte asemenea situaţii, aici, în Maramureş. Cam întotdeauna, “artiştii” au ajuns pe mâna oamenilor legii. Ofiţerii de la Servicul de Combatere a Crimei Organizate (SCCO) Maramureş au intrat pe fir. Sperăm ca aceştia să dea de urma celor care s-au pretat în azvârli bani falşi în Maramureş.
Cazuri similare am mai avut în Maramurelş, ba chiar unele de notorietate. În urmă cu exact un an, doi tineri au fost depistaţi de SCCO Maramureş, cu ajutorul mascaţilor. Ei erau bănuiţi pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, falsificare de monede străine şi punerea în circulaţie de valori străine falsificate. Cei doi, în vârstă de 25 şi 35 de ani, din Sălaj, ambii, au fost bănuiţi că au plasat banconte în cupiură de o sută de euro în judeţul nostru, în total 1.100 de euro. Unul a fost arestat. Într-un alt caz, petrecut în urmă cu câţiva ani, procurorii DIICOT au găsit o întreagă reţea care acţiona în toată Transilvania. Printre ei se număra un băimărean în vârstă de 43 de ani. Ei puneau “în mişcare” o mulţime de banconte străine false.

Citește și