La o scurtă analiză a documentului oficial, pus la dispoziția redacției Sighet 247 de către consilierii locali Nicolae Iuga și Gavrilă Mihali (UNPR), aflăm că în Aparatul de specialitate al primarului sunt 56 de posturi, din care vacante 9, ocupate 47.

Conform documentului oficial, fondul de salarii aferent lunii ianuarie 2019 pentru angajații din Aparatul de specialitate al primarului a fost în sumă de 359.243 lei, ceea ce înseamnă că salariul mediu al unui angajat este în sumă de 7.643,47 lei. Salariile diferă de la un angajat la altul, cel mai mare salariu fiind al primarului, inginer silvic Horia Scubli, în sumă de 13.520 lei (salariu de încadrare, la care se mai adaugă spor de vechime, spor de fonduri europene și alte nenumărate sporuri), iar cel mai mic este al femeii de serviciu, în sumă de 2.906 lei (la care se adaugă spor de vechime + alte sporuri).

Salarii mari încasează mai toți șefii de prin Primărie: viceprimarul Beres Ildiko Ibolya - 11.440 lei, secretarul municipiului, Sorin Rednic - 11.398 lei, arhitectul șef - 11.045 lei și diverși șefi de servicii și birouri cu salarii de peste 10.000 lei. La aceste salarii se mai adaugă sporul de vechime și alte diverse sporuri.

Toate acestea vin, în condițiile în care administrația sigheteană, în frunte cu inginerul silvic Horia Scubli, nu mai știu pe unde să scoată cămașa, având în vedere că bugetul orașului pentru anul în curs nu este suficient nici măcar pentru plata integrală a salariilor angajaților din Primărie și a instituțiilor din subordine.

Consilierul local, Nicolae Iuga (UNPR) a declarat pentru Sighet 247 următoarele: „Din păcate, greșeala imensă s-a făcut în luna iulie 2017, când salariile au fost crescute exagerat de mult și fără niciun fel de analiză de impact asupra bugetului local de către primarul municipiului Horia Scubli, cu votul consilierilor locali sigheteni, cu excepția consilierilor UNPR + independent. De creșteri spectaculoase au avut parte doar șefii de prin Primărie și instituții, angajații de rând având creșteri salariale modice. Din păcate, în urma unor calcule pe care le-am făcut, rezultă că fondul de salarii aferent acestui an depășește întreg bugetul local, ajungând la aproximativ 115% din acesta. Cu alte cuvinte, nu sunt bani nici măcar pentru salarii până la sfârșitul acestui an. Ce să mai vorbim de asfaltări sau alte investiții, când fondurile atrase de către primarul Scubli sunt aproape egale cu zero”.

„Primarul Horia Scubli a promis atunci când a mărit salariile că vrea o administrație eficientă cu oameni bine plătiți. După aproape doi ani de la majorările salariale, asistăm la o administrație la fel de ineficientă și doar cu șefi bine plătiți. Nu s-a ținut seama de nevoile și dorințele sighetenilor și astăzi orașul este în cădere liberă”, a declarat consilierul local Gavrilă Mihali (UNPR) pentru Sighet 247.

Notă: În cazul în care accesați articolul de pe un telefon mobil și aveți dificultăți în a vizualiza listele cu salarii, deschideți articolul direct de pe Google Chrome, nu prin click din rețeaua de socializare Facebook.

EXCLUSIV - Aflați SALARIILE din PRIMĂRIA Sighet! Aceasta, în condițiile în care orașul intră cu pași repezi în faliment

EXCLUSIV - Aflați SALARIILE din PRIMĂRIA Sighet! Aceasta, în condițiile în care orașul intră cu pași repezi în faliment

Citește și