Domnul Trailovic Miroljub este cetățean elvețian, de origine sârbă. Acesta s-a căsătorit în urmă cu mai mulți ani cu doamna Trailovici Anuța, originară din Sighet, și s-au mutat definitiv în Elveția.

La sfârșitul anului trecut, mânată de dorul de casă, d-na Anuța și-a convins soțul să vină de sărbători acasă în Maramureș pentru a-și petrece Sărbătorile de iarnă.

Domnul Miroljub, având probleme de sănătate mai vechi, a suferit, din păcate, un preinfarct în data de 30 decembrie 2013, fără să își dea seama ce i s-a întâmplat. Simțindu-se rău, soția dânsului l-a transportat la Spitalul municipal Sighet pentru investigații și tratament. Medicii din cadrul spitalului nu și-au dat seama că domnul Trailovic a suferit un preinfarct, afirmând că este vorba despre o simplă răceală: „Când am ajuns cu soțul meu la urgență, acolo ni s-a spus că e o răceală a căilor respiratorii, ne-a dat rețetă, și am urmat tratamentul indicat”, a declarat d-na Trailovici Anuța.

Bineînțeles că tratamentul pentru răceală nu a avut niciun efect, iar în data de 2 ianuarie domnul Trailovic Miroljub a ajuns din nou în Urgența Spitalului Sighet. Medicii aflați în urgență în acel moment, alții decât cei din data de 30 decembrie, au afirmat că medicația administrată „nu este bună”, pacientul fiind pus de urgență sub oxigen și scrisă o nouă rețetă... tot pentru răceală!

Pacientul a fost externat în cca o oră, însă la nicio jumătate de oră de la externare doamna Trailovici a sunat la Serviciul de urgență 112, solicitând o ambulanță pentru că soțul dânsei a ajuns în stare de inconștiență. Ambulanța sosită imediat la adresa indicată, a transportat bolnavul înapoi în urgență.

De abia acum, la al treilea consult, medicii și-au dat silința și au observat că nu este vorba de vreo răceală, ci de o problemă cardiacă. Astfel, pacientul a ajuns să fie internat în cardiologie.

Domnul Trailovic nu avea de unde să știe că nu ai voie în Sighet să te îmbolnăvești duminica sau în zilele de sărbătoare, pentru că personalul medical este ca și inexsistent. Soția dânsului, văzând că aproape nimeni nu o bagă în seamă și că nimeni nu mișcă nimic dacă nu i se bagă în buzunar 10, 20 sau 50 de lei și că situația soțului dânsei se agravează în loc să se amelioreze, aceasta a telefonat la un spital din Elveția să vadă ce se poate face să scape din „Spitalul groazei” din Sighet.

Oficialii de la asigurările de sănătate din Elveția i-au cerut doamnei Trailovici să le trimită prin fax sau e-mail diagnosticul pus de medicii din Sighet, precum și schema de tratament urmată, pentru a putea lua o decizie. Doamna Trailovici a solicitat o copie după diagnostic, schema de tratament și analizele efectuate pentru a le trimite în Elveția, însă doamna dr. Ilea Irina a refuzat să i le dea, zicând că dânsa „nu face lucruri ilegale”: „Am rugat-o pe doamna dr. Ilea să informeze asigurarea cu un protocol privind diagnosticul soțului așa cum mi-a fost cerut de la asigurările din Elvetia iar ea mi-a răspuns ca nu face lucruri ilegale”, a declarat neputincioasă doamna Trailovici.

Informând asigurările de sănătate din Elveția că i se refuză de către Spitalul municipal Sighet eliberarea documentelor solicitate, asigurările din Elveția au intervenit prin ambasada Elveției la nivel de Minister al Sănătății din România. După câteva telefoane primite direct de la Ministerul sănătății, Spitalul Sighet a eliberat documentele în cauză, în timp ce starea de sănătate a domnului Trailovic se agrava de la oră la oră.

După o jumătate de oră de la trimiterea documentelor în Elveția prin e-mail, doamna Trailovici a fost sunată de către un oficial de la Asigurările de sănătate din Elveția, informând-o că tratamentul administrat în Spitalul Sighet este dăunător pacientului și că în două ore pe aeroportul din Baia Mare va ateriza un avion medical pentru a-l ridica pe domnul Trailovic și transporta în Elveția pentru tratament adecvat condiției sale de sănătate. În 30 de minute de la apelul telefonic a apărut la Spitalul Sighet o ambulanță care l-a preluat pe domnul Trailovici și l-a transportat la aeroportul Baia Mare. Avionul a aterizat cu câteva minute înainte de a ajunge ambulanța la aeroport.

Tot asigurările de sănătate din Elveția au pus la dispoziția doamnei Trailovici, fără niciun cost din partea acesteia, un autoturism în regim taxi cu șofer care a asigurat trasportul dânsei și a copiilor din Sighet în Elveția.

Domnul Trailovic a fost preluat în Elveția de la avion de către o echipă formată din mai mulți medici, primind tratamentul adecvat. După doar două zile, domnul Trailovic a fost externat, simțindu-se mult mai bine. Medicii de la spitalul din Elveția i-au transmis familiei Trailovic că dacă pacientul ar fi sosit cu 12 ore mai târziu, ar fi fost prea târziu, cel mai probabil survenind decesul acestuia.

Întrebată de către Sighet 247 dacă este de acord să îi dăm numele public, doamna Anuța Trailovici ne-a spus următoarele: „cu siguranță că da, pentru că nu vreau ca și altora să li se întâmple la fel”.

Doamna Trailovici ne-a mai declarat că este oripilată de condițiile existente în „spitalul groazei” din Sighet: „Am trăit o experiență traumatizantă: în salonul de la terapie intensivă, la o jumate de metru de patul soțului meu, a căzut o bucată de faianță de sus de pe perete. Totul arată groaznic: cearceafurile nu sunt schimbate cine știe de când, mai mulți pacienți dorm în același așternut. Noi nu suntem obișnuiți să dăm mită, iar aici în Spitalul groazei, dacă nu plăteam la toți, nimeni nu mișca nimic, te lasă pur și simplu să mori cu zile”.

Doamna Trailovici ne-a mai declarat că asigurările din Elveția au decontat către Spitalul Sighet suma de 1.500 RON pentru tratamentul acordat. Aceasta în condițiile în care Spitalul Sighet era să bage în mormânt pacientul.

Acesta este rezultatul faptului că la conducerea Spitalului municipal Sighet se află o persoană care nu are nicio legătură cu medicina și care nu are nicio autoritate în Spital. Pentru câteva calcule politice făcute de către domnul Ovidiu Nemeș prin care l-a răsplătit cu funcția de director al Spitalului pe domnul Alexandru Oros, oamenii mor cu zile în „Spitalul groazei”.

Care este diferența dintre dr. Mengele de la Auschwitz și Alexandru Oros, pentru că sub conducerea ambilor oamenii mor cu zile în Spital? Măcar Mengele era medic.

Citește și

loading...