Explozia s-a produs cu puţin timp înainte de ora 8 la parterul unui bloc cu patru etaje din centrul orașului.

Martor: Veneam cu maşina dinspre biserică şi în momentul în care am ajuns în dreptul blocului s-a produs deflagraţia la parter, a sărit sticlă de jur împrejur, am dat înapoi, era un rănit la parter îl scoseseră pe geamul de la parter.

Deflagraţia a fost atât de violentă, încât a distrus aproape toate apartamentele din bloc. Maşinile parcate pe stradă au fost şi ele afectate, iar geamurile altor blocuri din apropiere s-au spart.

Martor: Uşile sparte, uşa de la intrare spartă, nu mai puteam să deschid uşile că se blocaseră de ce-a căzut, deci e ceva.

Eugen Chiriţă purtător de cuvânt ISU Galaţi: Au fost afectate mai multe apartamente din acel bloc şi din zonă. Explozia a fost destul de puternică, cel puţin apartamentul unde s-a produs deflagraţia este devastat. Elementele de structură, tavanul apartamentului şi celelalte obiecte de mobilier sunt distruse aproape în totalitate.

30 de locatari au reuşit să iasă singuri din case. Ceilalţi au fost evacuaţi de salvatori.

Eugen Hristache prefectul judeţului Galaţi: Din păcate avem şi cinci victime din care una în stare gravă cu arsuri pe 50% din suprafaţa corpului. Avem şi 21 de evacuaţi, 7 persoane în vârstă, 3 copii şi 11 adulţi.

Blocul urmează acum să fie expertizat pentru a se stabili dacă structura de rezistenţă a fost afectată.

Eugen Chiriţă purtător de cuvânt ISU Galaţi: Specialiştii de la Inspecţia de stat in construcţii după cum vă spuneam, vor evalua dacă persoanele evacuate se pot întoarce în apartamente sau nu.

Din primele date, cauza dezastrului ar fi o acumulare de gaze scăpate de la centrala termică a unui apartament.

Citește și

loading...