Radu Mazăre va ajunge în ţară în jurul orei 20:10, cu o cursă TAROM care decolează de la Paris. În acest moment, el se află sub escortă într-un avion care îl duce din Madagascar în Franţa

Radu Mazăre va fi adus luni în cătuşe, cel mai probabil, cu o cursă de linie, iar după toate formalităţile, el va ajunge la penitenciar.

Fostul primar al Constanţei ar urma să ajungă în ţară în cursul serii, dar autorităţile nu au precizat unde va face escală avionul - în condiţiile în care nu există curse directe între România şi ţara africană.

Poliția Română a anunţat încă de miercuri că a demarat imediat după anunţul făcut de autorităţile malgaşe privind extrădarea formalitățile necesare aducerii în țară a lui Radu Mazăre. “Astfel, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019.”

Citește și