Facebook şi-a dat seama că problema fake news-ului a căpătat proporţii uriaşe în România, motiv pentru care va lansa în premieră verificarea independentă a postărilor, astfel încât ştirile false să nu mai ajung la atâţia oameni. Pentru acest proiect, platofrma va colabora cu ziariştii AFP. Ce vor face concret?

Vor monitoriza, în măsura în care o vor putea face câţiva oameni, toate ştirile din România. Atunci când vor remarca o ştire ca fiind falsă, o vor afişa ca atare cu un semn. În plus, pe baza unui algoritm, acestea vor fi puse la final în News Feed, nu vă vor mai apărea primele, chit că au multe like-uri şi distribuiri. Iar în unele cazuri este posibil să se vină cu explicaţii suplimentare, cum ar fi poziţia autorităţilor.

O mişcare similară a făcut şi Google, cu mai mult timp înainte.

Ela Moraru - CEO Google România: Vorbim despre mai mukţi oameni angajaţi, care analizează conţinut. Mai bine de 10.000 de oameni au fost angajaţi în acest sens numai în ultima perioadă. Investiţia este masivă pentru că trebuie să combatem eforturi de a înşela utilizatorii şi pentru a putea reduce răspîndirea informaţiilor false sau de proastă calitate. Nu există o soluţie minune.

Numai în 2018 au apărut 30 de politici noi cu privire la discuţiile pe anumite subiect. Anul acesta, fără doar şi poate, cea mai sensibilă temă de pe internet a fost pandemia.

Ela Moraru - CEO Google România: Nu permitem vizualizarea de conţinut care să vină cu informaţii nevalidate ştiinţific.

Şi cu toate acestea, cu toţii am văzut dezbateri întregi cu privire la inexistenţa virusului, 5G şi intenţii de cipare a populaţiei.

Dragoş Stanca - expert digital media: Ştirile false sunt în ADN-ul nostru. Ne place să înflorim, să adăugăm de la noi. Adevărul este de multe ori plictisitor. Ne putem certa de la cum se face o reţetă de chec, până la cine ar trebui să fie următorul preşedinte al Americii. Platforma pentru asta e făcută: să ne ţină acolo cât mai angrenaţi. Nişte puşti ziceau că este aplicaţia aia unde se ceartă bătrânii.

În plus, paginilor și domeniilor care distribuie în mod repetat știri false li se va reduce activitatea de distribuire și li se va elimina capacitatea de a genera bani și de a face publicitate. Iar de aici vor începe discuţiile despre cenzură şi dreptul la libertatea de exprimare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și