”Este inadmisibil ca guvernanții să privească pasiv cum operatorii cresc prețurile fără o justificare economică reală, în condițiile în care și prețul energiei electrice și cel al gazelor s-a dublat în mai puțin de un an, iar prețul lemnului se va tripla până la finalul anului. Pe români îi așteptă O IARNĂ DE COȘMAR, căreia doar cei cu venituri peste medie îi vor putea face față. PSD consideră că este inadmisibil ca sute mii de oameni să ajungă să fie debranșați și este de neconceput ca românii să fie forțați să-și trăiască viața după principiul enunțat de actualii guvernanți, potrivit căruia cel mai ieftin kilowatt este cel care nu se consumă.

Culmea tupeului este că, după aproape doi ani de guvernare de dreapta, fostul vicepremier din guvernul Orban și actualul ministrul al Muncii, Raluca Turcan, dă vina pentru scumpiri pe PSD. JUNGLA din piața energiei afectează grav nu doar consumatorii casnici, ci și firmele din România. E nevoie de INTERVENȚIA RAPIDĂ a statului, până nu e prea târziu! PSD trage din nou un semnal de alarmă, categoric: liberalismul deșănțat, sălbatic, promovat de actualul guvern, înseamnă bogăție pentru foarte puțini și foame și mizerie pentru restul populației!” a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Citește și