Întreaga scenă s-a petrecut în Maramureș. O echipă de muncitori ai unei firme de salubrizare i-au descoperit pe micii patrupezi printre gunoaie, chiar înainte de a deversa conținutul containerului în mașina compactoare.

Povestea a fost scoasă la lumină pe pagina de Facebook a ADI Deșeuri Maramureș. Salvarea cățeilor a fost faptul că au început să scoată sunete în momentul în care muncitorii voiau să ridice containerul. Din fericire, de data aceasta povestea a avut un final fericit, scrie actualmm.ro

”Containerele nu sunt "cimitire" pentru animale

Angajații de la salubritate au salvat 5 cățeluși aruncați la un coș de gunoi. Animalele au fost găsite în momentul în care muncitorii se pregăteau să răstoarne gunoiul menajer în mașina de salubritate. Schelălăitul micilor patrupede, venit dintre gunoaie, i-a făcut pe salubriști să oprească deversarea. Animalele au putut fi astfel salvate, înainte de a ajunge în mașina compactoare.

Recipienții pentru gunoi nu sunt pentru animale moarte și cu atât mai puțin pentru vii!”, scrie ADI Deșeuri Maramureș pe pagina de Facebook.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet