Depozitul de la Sârbi din cadrul Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Maramureş” sunt în grafic – după cum a declarat constructorul. În şantier, după cum au anunţat autorităţile judeţene sunt deja mobilizaţi 35 de muncitori, patru excavatoare, trei buldozere, un încărcător, un cilindru compactor, urmând, ca numărul acestora să fie suplimentat, în funcţie de necesităţi.

În momentul de faţă se lucrează la tăierea arbuştilor, la scoaterea rădăcinilor, la tasarea şi pregătirea terenului pe care urmează a fi realizată construcţia, urmând ca din luna septembrie să fie atacate lucrările la clădiri, respectiv garaje, clădiri administrative, ateliere auto, spaţii pentru pompe, staţii de carburanţi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, a ţinut să aducă, în cadrul unei conferinţe de presă, unele clarificări vizavi de închiderea gropilor de gunoi neconforme din judeţ:

„Lucrările de închidere nu se realizează haotic, fără un plan. Lucrările de închidere fac obiectul unui singur contract, respectiv Proiectare şi execuţie pentru închiderea in situ a depozitelor neconforme urbane de la Vişeu de Sus, Tepliţa-Sighetu Marmaţiei şi Satu Nou de Jos-Baia Mare, respectiv proiectare şi execuţie pentru trei relocări la Seini, Târgu Lăpuş, Arinieş-Borşa”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și