Dacă ne gândim și la faptul că golul victoriei a venit cu doar câteva minute înainte de final, în urma unui șut întâmplător de la aproape 40 de metri, e limpede că norocul nu a fost astăzi prin zona băimărenilor.

E drept că față de alte meciuri s-au făcut mult mai multe greșeli individuale, inclusiv una capitală, eliminarea din joc a lui Oltean spre finalul primei reprize, după un fault grosolan și aproape inutil. Au pierdut și clujenii un om din efectiv, dar lucrul acesta s-a petrecut mai spre final. Una peste alta trebuie să ne resemnăm că am pierdut la capătul unui meci bun, cu multe faze de poartă, spectaculos pe alocuri.

Sigur că nu-i capăt de țară, până la urmă nu se putea ca să nu vină și insuccesele, c-așa-i în fotbal și în toate disciplinele sportive, nu poți fi invincibil, că nu ar mai avea niciun farmec competiția. Baia Mare rămâne pe primul loc al clasamentului, grație golaverajului, dar alături de ea se află alte două echipe, Vâlcea și Târgoviște, care par evadate din pluton.

Am pierdut cu Clujul, dar o așteptăm miercuri pe Steaua, campioana României. Să sperăm că până atunci să se facă și lumină pe Stadionul Viorel Mateianu, măcar pentru câteva ore, ca să nu ne facem de râs neonorându-ne promisiunea făcută, mai ales că nu ne-a obligat nimeni să o promovăm la nivelul întregii țări.

Altfel să mai spunem doar că a fost o etapă destul de agitată în seria noastră, cu un nou mini-eșec al brașovenilor pe teren propriu, cu prima izbândă a reșițenilor, dar și cu victoria categorică a găzarilor medieșeni în deplasarea de la Caransebeș.

FCM Baia Mare – “U” Cluj Napoca: 0-1 (0-0)

Stradionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare

Arbitri: Marian Barbu (Fagaras) – Ferencz Tunyogi (Zalau), Raul Ghiciulescu (Lugoj). Rezerva: Ctaalin Rosu (Var – Salaj). Obs. Mircea Bucur (Târgu Mures) si Adrian Lucaci (Arad)

FCM Baia Mare (antrenori Dorin Toma si Cristian Bogdan): Ormenisan – Straut, Oltean, Ilie, Lupu, Pop, Pacurar (46, Hodor), Munteanu (46, Sirbu), Arnautu (78, Deac), Balaure, Ignea

Rezerve: Bota – Durus, Ster, Leonte

“U” Cluj (antrenor Marius Popescu): Niczuly – Butean, Cordos, Crisan, Himpea, Boboc (82, Cindea), Keresztes (61, C. Popescu), Ursu, Calcan, P. Popescu, Cocina (65, Mutu)

Rezerve: Ticrea – Tarcea, Greu, Schieb

Cartonase galbene: Oltean (4 si 43), Munteanu (40) / Butean (30), Cocina (43), Cordos (50, 63), Niczuly (90+1)

Cartonas rosu: Oltean (43) / Cordos (63)

Rezultatele etapei

Metalul Resita – Unirea Tarlungeni: 3-1 (1-1); Skraparas (39), Feher (68), Maissiat (73) / Monea (4)

CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare: 2-0 (0-0); Staicu (49, 63)

FC Brasov – CS Mioveni: 0-0

FCM Baia Mare – “U” Cluj Napoca: 0-1 (0-0); Ursu (86)

FC Caransebes – Gaz Metan Medias: 0-5 (0-3); Abrudan (30, 33), Llullaku (42), Buziuc (80, 90+3)

Chindia Târgoviste – Soimii Pâncota: 2-0 (0-0); Anton (54), L. Mihai (89)

FC Bihor – UTA Batrâna Doamna (duminica, 11.00)

Clasament

FCM Baia Mare – 21p (17-7) – 10
CSM Rm. Vâlcea – 21p (14-8) – 10
Chindia Târgoviste – 20p (18-8) – 10
Batrâna Doamna – 16p (17-11) – 9
Gaz Metan Medias – 16p (14-9) – 10
FC Brasov – 15p (13-10) – 10
Olimpia Satu Mare – 14p (14-12) – 10
Soimii Pâncota – 14p (9-11) – 10
CS Mioveni – 12p (13-11) – 10
“U” Cluj Napoca – 10p (5-8) – 10
FC Bihor Oradea – 10p (8-14) – 9
FC Caransebes – 10p (11-19) – 10
Unirea Tarlungeni – 6p (10-19) – 10
Metalul Resita – 4p (9-24) – 10
Etapa viitoare (sâmbata, 31 octombrie): Pâncota – Râmnicu Vâlcea; Olimpia – Brasov; “U” Cluj – Caransebes; Medias – Resita; Tarlungeni – FC Bihor; UTA – Târgoviste; Mioveni – FCM Baia Mare.

Grigore Ciascai

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și