Ea este acuzată de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 transmis, joi, AGERPRES, procurorii au dispus trimiterea în judecată a unei persoane cercetate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu sub aspectul săvârşirii în concurs real a infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

„În fapt, s-a reţinut că la data de 27 februarie, în jurul orelor 15,35, inculpata a condus autovehiculul marca Mercedes Benz GLA, pe Str. Fructelor din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, dinspre Str. Gherghiţei către Str. Menţiunii, având o îmbibaţie alcoolică de 1,25 g/l alcool pur în sânge, iar când a ajuns la intersecţia cu Str. Menţiunii a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, accelerând în loc să frâneze, şi a pătruns pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. 176, unde a accidentat mortal o persoană vătămată în vârstă de 6 ani şi o persoană vătămată în vârstă de 20 de ani, acestea din urmă aflându-se aşezate pe bordură, a rupt stâlpul de beton de susţinere a iluminatului public şi s-a oprit în gardul imobilului cu nr. 176″, se precizează în comunicatul citat.

Citește și

Comentarii