Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, continuă acţiunile în vederea identificării şi tragerii la răspundere a persoanelor care depozitează, comercializează sau deţin ţigări netimbrate în România.

În cadrul activităţilor desfăşurate în acest week-end pe raza localităţii Suciu de Sus, a fost prinsă în flagrant o femeie de 53 de ani, din localitate, care depozita în autoturism şi în imobilul în care locuieşte aproape 1000 pachete cu ţigări de contrabandă, fără a deţine documente legale de provenienţă.

Cele 19.560 ţigarete de contrabandă găsite precum şi suma de 5.700 lei, despre care există indicii că provine din comiterea de infracţiuni, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. A fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi tragerea acestora la răspundere penală.