Azi, 30 aprilie 2013, a avut loc ședința de Consiliu local a municipiului Sighetu Marmației, având pe ordinea de zi următoarele puncte:
1. proiect privind aprobarea Planului de ordine și siguranță publică al Poliției locale a municipiului Sighetu Marmaţei;
2. proiect privind aprobarea Convenției de facturare individuală a consumului de apă și canalizare în municipiul Sighetu Marmației;
3. Diverse.

După îndelungi amânări și scandaluri iscate de nemulțumirea sighetenilor privind modalitatea de facturare a consumului de apă de către unicul furnizor al acestui serviciu, SC Vital SA, în sfârșit s-au întreprins primii pași pentru o facturare mai corectă, în sensul că probabil se vor lua în calcul contoarele de apartament ale sighetenilor în determinarea consumului de apă.

Inițial, în proiect figura că pentru întârzieri mai mari de 30 de zile la plata facturilor se vor percepe penalități în cuantum de 10%, prevedere care a fost retrasă în dezbaterile pe comisii, fiind considerată ca o cerință exagerată a societății Vital, aplicându-se în schimb penalitățile prevăzute de lege. Să sperăm că se va rezolva odată această problemă stringentă a noastră, a sighetenilor și că nu este vorba doar de gargară electorală.

La capitolul Diverse, consilierul PP-DD Gavrilă Mihali l-a interpelat pe primar să indice persoana care a dat ordin să fie tăiați copacii din Grădina Morii și cine a beneficiat de masa lemnoasă rezultată în urma tăierii și să prezinte totodată avizele cerute de lege pentru tăierea respectivilor arbori și distrugerea zonei verzi. La această întrebare, primarul municipiului, Ovidiu Nemeș, a luat foc și a răspuns zeflemitor că ”membrii Partidului Poporului se vor pierde în multitudinea de jocuri care se va construi în parc”, refuzând să dea alte explicații sau să prezinte avizele în cauză. Totodată primarul a caracterizat tăierile masive de copaci din Grădina Morii ca fiind acţiune de toaletare.

Suntem și noi curioși să vedem avizele respective și solicităm pe această cale să fie comunicate redacției Sighet247.ro pentru a fi prezentate sighetenilor.

Consilierul local PSD Vlașin Sorin i-a solicitat primarului să prezinte efectele pozitive ale excursiei recente în Franța (excursie organizată pe bani publici - n.r.). La această întrebare au răspuns câțiva consilieri care au luat parte la această excursie: schimb de experiență, vizite la diverse instituții, spital etc. Reținem răspunsul domnului consilier PDL Petru Tomșa, care, mai în glumă, mai în serios, a remarcat calitatea vinurilor servite în Franța: ”au niște vinuri tare bune francezii”.

Citește și