Într-un interviu apărut la radioul public de la Helsinki, premierul finlandez Juha Sipilä spune că nu-şi doreşte, dar, dacă ar fi nevoie, ţara sa ar putea prelua preşedinţia Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, în loc de 1 iulie, cum e calendarul oficial. O asigurare pentru restul Uniunii Europene că lucrurile vor merge bine într-o perioadă extrem de dificilă, în care pe calendar se află, între altele, Brexit-ul.

Premierul Finlandei anunţă deja că grăbeşte pregătirile pentru o eventuală preluare mai devreme a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Asta în cazul în care va primi o solicitare în acest sens din partea Bucureştiului. Până acum nu a primit.

Un semnal de alarmă vine însă şi de la preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.

„Criticile preşedintelui Klaus Iohannis, conform cărora România nu este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie, cântăresc foarte greu. Preşedinţia este extrem de importantă în contextul în care în mai 2019 avem alegeri europarlamentare”, a spus David McAllister.

Acelaşi europarlamentar mai avertizează că „pe lângă pregătirile logistice pentru preşedinţia României a Consiliului UE, guvernul social-democrat ar trebuie să aplice fără excepţie recomandările Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei şi să nu facă reforme care pun în pericol statul de drept şi independenţa Justiţiei.”