După cum s-a anunţat, la sfârşitul lui octombrie UEFA i-a cerut preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, să modifice din nou regula henţului pentru le oferi mai multă flexibilitate arbitrilor şi a face ca jucătorii să nu fie pedepsiţi pe nedrept. Într-o scrisoare către Infantino, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a cerut ca la următoarea reuniune a IFAB să fie luată în calcul posibilitatea de a le permite din nou arbitrilor să stabilească dacă un jucător a lovit sau nu intenţionat mingea cu mâna.

Luni, FIFA a indicat că, reunite într-o videoconferinţă condusă de directorul IFAB şi al Federaţiei galeze de fotbal, cele două grupuri consultative ale IFAB au discutat şi despre regula henţului.

"În ce priveşte regula henţului, a cărei interpretare nu este nici acum omogenă deşi a fost reformulată în Legile Jocului 2019-20, cele două grupuri consultative s-au declarat în favoarea aducerii unor precizări suplimentare. S-a reiterat că decizia finală revine arbitrului şi că nu toate contactele între mâna sau braţul unui jucător şi minge înseamnă o infracţiune. În ce priveşte interpretarea conceptului de ”mărire artificială a suprafeţei corpului”, arbitrii trebuie să judece poziţia mâinii sau a braţului în legătură cu mişcarea jucătorului în timpul fazei respective", a precizat site-ul FIFA.

În scrisoarea trimisă lui Infantino pe 27 octombrie, Ceferin a afirmat: "Spiritul jocului trebuie păstrat tot timpul. Eu cred că revenirea la textul precedent, poate revăzut şi completat cu o dispoziţie ce nu ar permite marcarea golurilor cu mâna sau braţul, este o opţiune de luat în considerare. (...) Utilizarea VAR în numeroase competiţii a exacerbat pur şi simplu problema şi împinge arbitrii şi presa să analizeze la sânge fiecare fază, cu efecte paranoice şi rezultate controversate."

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet