Universitatea a obţinut victoria prin golurile marcate de bosniacul Elvir Koljic (60, 90+1), primul după o acţiune a lui Alexandru Cicâldău, iar al doilea în urma unei incursiuni a lui Ştefan Baiaram. Golul oaspeţilor a fost înscris de un fost jucător al Universităţii, Raoul Baicu (71), de asemenea în urma unei faze personale, la puţine secunde de la intrarea sa pe teren.

Pentru Universitatea a fost primul meci oficial după pauza impusă de pandemia de coronavirus, meciul cu Astra consemnând şi debutul, cu dreptul, al antrenorului Cristiano Bergodi.

Universitatea şi-a creat şi alte ocazii, prin Cicâldău, Koljic, Stephane Acka (bară), Andrei Ivan şi Valentin Mihăilă.

Astra nu are nicio victorie în ultimele cinci deplasări, obţinând doar un egal. Astra a obţinut o singură victorie în ultimele opt etape, trei egaluri şi patru înfrângeri.

În sezonul regulat, cele două formaţii au câştigat meciurile de pe teren propriu cu 1-0.

Universitatea Craiova - AFC Astra Giurgiu 2-1 (0-0), Stadion "Ion Oblemenco" - Craiova

Au marcat: Elvir Koljic (60, 90+1), respectiv Raoul Baicu (71).

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Rareş George Vidican (Satu Mare)

Observator: Laszlo Sajtos (Sibiu) - CCA

Citește și

loading...