* În data de 27 iulie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina –I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 07.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat două persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul ţării mai multe colete voluminoase. Imediat lucrătorii noştri au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele şi s-au dispersat în direcții diferite. Polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, în urma acţiunii fiind reținută o persoană de sex masculin, cetățean ucrainean.

Au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent fiind luate măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite 4 colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

Persoana în cauză, identificată ca fiind, Vasilovici T., în vârstă de 18 ani, a fost dusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar în urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 5.490 pachete, marca Marble, de proveniență ucraineană, în valoare de 60.390 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Cetăţeanul ucrainean este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, faţă de acesta s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, cercetarile fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la finalizare urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

*Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vişeului au declanșat, ieri, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. În jurul orei 23.00, lucrătorii noştri au observat în apropierea frontierei de stat o persoană care se deplasa de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanei în cauză, aceasta fiind identificată ca fiind Vasile S. de 35 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş.

Imediat au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar in urma cercetarii zonei au fost descoperite patru baxuri cu țigări, de provenienţă ucraineană.

La inventarierea coletelor a rezultat cantitatea de 2.670 pachete de țigări, de diferite mărci, în valoare de aproximativ 24.000 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării. În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi a depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

* În această dimineaţă, în jurul orei 04.24, în P.T.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean Radyslav N., în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Polonia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat în podeaua autoturismului, cantitatea de 1.488 pachete de ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de peste 1815 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Autoturismul marca Opel Astra în valoare de 6.700 lei a fost ridicat în vederea confiscării, deoarece avea confecţionat un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet