Ieri, 04 iunie a.c., în jurul orei 11.00, s-a prezentat pentru a ieși din ţară prin P.T.F. Petea, jud. Satu Mare, cetățeanul român T. A. în vârstă de 44 ani, conducând un microbuz marca Fiat, înmatriculat în România.

La controlul amănunțit al autovehiculului, în compartimentul de transport marfă, au fost descoperite 352 de cutii care conțineau aproximativ 200 kg de tutun aromat pentru narghilea.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege.

Totodată, întreaga cantitatea de tutun, în valoare de 36.000 lei a fost reținută în vederea continuării cercetărilor.

Tot, ieri, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 07.30, un echipaj al poliției de frontieră a observat, pe direcția localității Straja, jud. Suceava, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării, colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care au observat echipajul poliției de frontieră, acestea au abandonat coletele și au fugit în direcţii diferite.

Pentru reținerea persoanelor care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, lucrătorii noștri au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi s-au dispersat în localitatea Straja.

Imediat poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu monitorizarea şi cercetarea zonei, fiind descoperite 4 colete cu țigări.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 10.573 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 132.704 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Citește și