Un autoturism marca VW Passat, ce se deplasa pe strada Popa Lupu a izbit în plin un autoturism marca Merecedes ce a intrat în intersecție, aparent fără să acorde prioritate, deși semnul STOP îl obliga să oprească.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a celor doi șoferi, cele două autoturisme implicate fiind grav avariate. Ambii șoferi, unul cu multiple contuzii la cap, celălalt rănit la picior, au fost transportați la spital cu o ambulanță a SAJ, iar la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție asistat de către un echipaj al laboratorului criminalistic.

Ambele autoturisme implicate în accident sunt înmatriculate în străinătate, Passatul având numere de Marea Britanie, iar Mercedesul numere de Bulgaria.

Șoferul aflat la volanul autoturismului Mercedes a declarat că autoturismul VW Passat se deplasa cu viteză foarte mare, iar în momentul impactului Mercedesul se afla deja încadrat pe banda sa.

Conform unor martori, autoturismul VW Passat implicat în accident nu ar fi avut asigurare valabilă și nici verificare tehnică.

În acest moment Poliția rutieră efectuează o anchetă pentru a determina cu exactitate cauzele care au stat la baza producerii accidentului de circulație.

ACTUALIZARE:

Am fost contactați la redacție de către domnul B. Ioan, conducătorul autoturismului Mercedes implicat în accident. Acesta ne-a declarat că în momentul producerii accidentului, autoturismul Mercedes se afla deja încadrat pe banda de circulație pe sensul său de mers iar autoturismul marca VW Passat se deplasa cu viteză foarte mare pe mijlocul drumului, nemaiputând evita impactul. Ba mai mult, șoferul autoturismului VW semnaliza dreapta, în momentul apropierii de intersecție.

Domnul B. Ioan își susține cele afirmate cu un martor, care a fost prezent la momentul producerii accidentului, martor care, deși au trecut mai bine de 5 zile de la accident, încă nu a fost audiat de către Poliție, cu toate că domnul B. Ioan a cerut audierea acestuia. Totodată, domnul B. Ioan se întreabă de ce Poliția tergiversează acest dosar, suspectând că ar fi un interes în acest sens, deoarece șoferul autoturismului VW Passat ar fi rudă cu cineva din Poliția municipiului Sighet.

Sighet 247 va ține la curent cititorii cu privire la evoluția situației în acest caz.

Citește și

loading...