Astfel, în data de 17 iulie a.c. polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat în municipiul Baia Mare în vederea combaterii actelor de contrabandă cu produse din tutun și a actelor de comerț ilicit, iar în urma activităților desfășurate au fost constatate două infracțiuni de contrabandă și, cu aceeași ocazie, s-au confiscat 304 pachete de țigarete (6.080 buc.) , în valoare de peste 4.000 lei.

La data de 15 iulie, polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă au identificat în extravilanul localității, respectiv în zona numită ”La bolovani” din comuna Poienile Izei, un autoturism abandonat, iar cu ocazia examinării exterioare, polițiștii au observat în interior colete voluminoase, de culoare neagră, înfoliate, susceptibile că ar fi conținut țigări de contrabandă.

Cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, s-a înregistrat dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În urma percheziției autoturismului, s-a inventariat cantitatea totală de 9.870 de pachete (197.400 buc.) țigarete, în valoare totală de aproximativ 138.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă și pentru participanților la activitatea infracţională şi tragerea acestora la răspundere penală.

Sâmbătă, 16 iulie, polițiștii Secției 4 Leordina au oprit pentru control o autoutilitară, la volanul căreia au identificat un bărbat de 48 ani din Poienile de Sub Munte.

În urma controlului efectuat de polițiști asupra autoturismului, au fost identificate și ridicate peste 1.000 pachete (23.420 ţigarete), în valoare totală de aproximativ 14.000 lei. De asemenea, autoutilitara, în valoare totală de 4.000 euro, a fost indisponibilizată.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă și a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii 132/2017 față de bărbatul de 48 ani, fiind reţinute certificatul de înmatriculare și plăcuţele de înmatriculare a autoutilitarei.

Citește și

Comentarii