În data de 15 mai a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

Drept urmare, în jurul orei 16.00, un echipaj mobil al poliției de frontieră a identificat și oprit pentru control pe raza localității Liteni, jud. Suceava un autoturism marca Mercedes E300 Hybrid, condus de cetățeanul român Alexandru P., în vârstă de 60 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

Cu ocazia controlului asupra documentelor, poliţiştii de frontiera au efectuat verificări specifice cu privire la autoturismul în cauză. Astfel, au constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Marea Britanie.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de aproximativ 115.000 lei a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, până la finalizarea cercetărilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet