La fața locului, polițiștii au constatat faptul că incendiul a afectat un imobil nelocuit și doua anexe.

Pompierii din cadrul Gărzii nr. 2 Borșa, au efectuat cercetarea la fața locului în data de 10.07.2021 și au comunicat ca și cauză probabilă, utilizarea unei surse externe de producere a incendiului.

Imobilul a fost distrus în totalitate, iar celelalte două anexe au fost distruse parțial.

Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 300.000 de lei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și pentru stabilirea condițiilor concrete de producere a incendiului.

Surse apropiate Sighet 247 au declarat că incendiul ar fi fost provocat de o rudă apropiată pe fondul unor neînțelegeri mai vechi din sânul familiei.

Presupusul incendiator ar fi un bărbat cu grave probleme pe fondul consumului exagerat de alcool. Potrivit surselor, bărbatul bănuit de incendiere ar fi un consumator înrăit de alcool și un scandalagiu notoriu în Borșa. Împotriva acestuia familia a depus în trecut multe plângeri la poliție pentru loviri și amenințare, însă acestea nu au avut nicio finalitate.

Mai sus aveți poze cu casa incendiată intenționat dinainte și după incendiere

Citește și

Comentarii