După șase ani în care părinții din Borșa au fost nevoiți să-și trateze copiii în altă parte, de luni, 4 Mai, în Spitalul de Recuperare Borșa se redeschide Secția Pediatrie, dar și Cabinetul Pediatrie în ambulatoriul din cadrul Policlinicii. Anunțul a fost făcut de către primarul orașului de pe Cisla, Ion Sorin Timiș.

Acesta a precizat că urgențele pediatrice vor fi preluate în Compartimentul Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului de Recuperare Borșa. Secția este adaptată micuților pacienți, are 20 de paturi și va fi coordonată de către medicul pediatru Carp Viorica.
Preluare: axanews.ro