La fața locului au fost trimise două echipaje de descarcerare a celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, respectiv mai multe echipaje medicale de prim-ajutor a celor de la SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare. În sprijin a fost trimis la locul incidentului și echipajul medical de pe elicopterul SMURD.

Conform primelor informații obținute de PresaSM, se pare că vorbim despre un accident frontal între două mașini, care mai apoi au ricoșat în alte două autoturisme. Două persoane au rămas încarcerate, iar o femeie este în stop cardiac. Victima este resuscitată la fața locului de către paramedicii de pe Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă.

Polițiștii au ajuns la fața locului și încearcă să stabilească circumstanțele care au dus la acest accident.

Conform Centrulului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, elicopterul SMURD a aterizat la fața locului, astfel că traficul este oprit pe ambele sensuri, fiind deviat prin parcarea unei stații de alimentare cu carburant. Se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet