Azi dimineaţă, în jurul orei 02.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat la ieşirea din localitatea Sighetu Marmaţiei, un autoturism marca Volkswagen, care se deplasa în mare viteză.

Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea autoturismului, dar soferul nu s-a conformat, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea lui. La scurt timp, în localitatea Sat Şugatag, acesta a intrat cu maşina în curtea unui imobil care avea porţile deschise, a abandonat autoturismul şi a fugit, ignorând somaţiile legale prin voce ale lucrătorilor noştri.

Poliţiştii de frontieră au dispus măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, iar maşina, în care se aflau mai multe colete cu ţigări, a fost dusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.017 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de 27.500 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la activitatea infracțională, în valoare de 8.000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În ultimele 24 de ore, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor PF Sighetu Marmaţiei şi Brodina au descoperit în zona de competență mai multe colete care conțineau țigări.

Acestea au fost transportate la sediile sectoarelor unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.430 pachete cu țigări, în valoare de peste 43.500 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Citește și