Cel mai puternic cutremur a avut magnitudinea 5,7 și s-a produs la ora 7.07, urmat de un seism de magnitudine 4, la ora 7.12. Apoi, între orele 7.15 și 7.35, s-au raportat alte 9 cutremure cu magnitudini cuprinse între 3,6 și 2,4, informează agenția ANSA.

În regiunea Marche, oamenii au ieșit pe străzi și au sosit numeroase sesizări la pompieri cu privire la fisuri și crăpături în pereții caselor după cutremurul puternic.

Pompierii din Ancona au anunțat că o clinică privată îi evacuează parțial pe oameni.

Școli închise după cutremurele din regiunea Marche

Cursurile în școli și universități au fost suspendate preventiv în mai multe orașe din regiunea Marche. În special, în Fano, Pesaro, Senigallia și Ancona, toate școlile sunt închise.

De asemenea, circulația trenurilor a fost suspendată ca măsură de precauție în apropiere de Ancona, pe linia Adriaticii, din cauza unor suspiciuni de avarii la șine și pentru a efectua verificări după cutremurele puternice din regiunea Marche.

Cutremurul a fost resimțit în aproape tot centrul și nordul Italiei. În Bologna și Romagna șocul s-a simțit mai ales la etajele superioare ale caselor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și