COLECTAREA SELECTIVĂ - SINGURA OPȚIUNE PENTRU A REDUCE FACTURILE LA GUNOI

În data de 12 aprilie a.c. a avut loc o întâlnire între primar, consilierii locali și operatorul de salubritate din Sighet, Herodot Grup SRL.

În cadrul acestei întâlniri s-au căutat soluții cu privire la reducerea cantității de gunoi transportate la Oradea, care atrage costuri enorm de mari, atât pentru cetățeni cât și pentru bugetul local, în condițiile o tonă de gunoi colectată, transportată și depozitată la Oradea ne costă 708 lei!!!

Subsemnatul am venit cu două propuneri în acest sens, propuneri agreate și de către primar, acestea fiind asumate ca obligație de către operator:

1) distribuirea urgentă de pubele pentru deșeuri reciclabile către toți agenții economici din alimentație publică: baruri, restaurante etc. Acești operatori generează foarte mult gunoi reciclabil, care, din păcate, este pus la comun cu gunoiul menajer. Spre ex., un bar sau restaurant aruncă foarte multe ambalaje la gunoi, dintre care sticla este cea mai grea.

Astfel, odată localurile obligate să depoziteze selectiv gunoiul, se va reduce cantitatea de gunoi menajer transportată și depozitată la Oradea. Poliția ecologică împreună cu Poliția locală se vor asigura că localurile se vor conforma noilor reguli.

2) asigurarea de către operator a mai multor angajați care să selecteze deșeurile reciclabile din gunoiul menajer ajuns pe platforma temporară. Astfel, angajați aparținând Herodot selectează direct pe platformă o parte din deșeurile reciclabile aruncate în tomberoanele de gunoi menajer.

Astfel, se mai reduce cantitatea de gunoi menajer ce trebuie transportată și depozitată la Oradea.

Prin aceste două propuneri ale mele, sunt convins că aceste costuri enorme cu gunoiul vor fi în scădere, fapt ce va avea un impact pozitiv atât pentru natură, cât și pentru sigheteni și bugetul local.

Aștept orice propuneri de îmbunătățire a modului în care se prestează serviciile de salubritate din oraș!

Depozităm selectiv împreună, pentru un mediu mai curat și pentru tarife mai reduse!

Citește și

Comentarii