* Ieri, 16 august a.c., poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul PTF Vicşani, jud. Suceava, au efectuat un control amănunţit asupra unei locomotive româneşti, care circula pe ruta Vadu Siret (Ucraina) – Dorneşti (România).

În urma acestuia, a fost descoperită, în compartimentul maşinilor, la ventilatoare, ascunsă şi nedeclarată, cantitatea de 470 pachete ţigări, de diferite mărci, în valoare de 568 lei.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că ţigările aparţin mecanicului de locomotivă, cetăţeanul român, Constantin N. de 45 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava.

Drept urmare, suceveanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

*Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Siret, jud. Suceava, au observat, pe sensul de intrare în ţară, în parcarea destinată staţionării tirurilor, două persoane de sex masculin care se deplasau, în grabă, spre ieşirea din punct.

S-a procedat la reţinerea şi identificarea bărbaţilor, aceştia fiind Lucian T. de 33 de ani şi Ilie F. de 22 de ani, ambii domiciliaţi pe raza jud. Botoşani.

În urma controlului efectuat asupra celor doi bărbaţi, au fost descoperite ascunse pe corp, 55 pachete ţigări, în valoare de 66 lei.

În urma acestui fapt, cei doi bărbaţi au declarat că intenţionau să se sustragă de la controlul de frontieră.

În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.

*De asemenea, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, lucrători din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit în apropierea frontierei de stat, cantitatea de 6.300 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci.

Ţigările în valoare de peste 63.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Citește și