La faţa locului au intervenit două echipaje de stingere de la Detaşamentul de Pompieri Baia Mare şi 4 medicale: 1 SMURD TIM, 1 EPA SMURD şi două ambulanţe.

În urma focului izbucnit un apartament situat la ultimul etaj al blocului două femei şi un bărbat au fost transportaţi la Spitalul Judetean de Urgenţă intoxicate, probabil, cu fum. Incendiul a fost lichidat.

ACTUALIZARE ISU Maramureș

Două echipaje de stingere, din cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare, au acționat azi noapte la localizarea și lichidarea unui incendiu, anunțat în jurul orei 03.30, într-un apartament situat la etajul șapte al unui imobil de pe bulevardul Traian din municipiu.

La intervenție au mai participat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și unul de prim ajutor E.P.A. din cadrul S.M.U.R.D., precum și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Cele trei persoane din locuință, două femei de 40, respectiv 66 de ani și un bărbat de 71 de ani, au ieșit din apartamentul în flăcări și au fost preluate de echipajele medicale sosite la fața locului. Cei trei au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, cu suspiciunea de intoxicație cu fum.

În incendiu au ars obiecte de îmbrăcăminte, aparatură electrocasnică și elemente de mobilier.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și