În data de 26 martie a.c., în jurul orei 5.00 la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, jud. Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean ucrainean, care conducea un automarfar. Din primele verificări s-a constatat faptul că, șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cutii cu cărbune din Ucraina.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cutiile cu cărbune, sigilate, peste 100.000 de pachete de ţigări marca Rothmans de proveniență ucraineană.

Bărbatul a încercat să introducă ţigările ilegal în țară folosind metoda capac, țigările fiind așezate în mijlocul fiecărui palet, înconjurate de cutiile de cărbune.

Întreaga cantitate de țigări va fi ridicată în vederea confiscării pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, polișiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror de pe lângă Judecătoria Satu Mare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Citește și

loading...