„Misiune externă SMURD, pentru salvarea unui tânăr cu arsuri. Astăzi, 06.05.2021, aeronava SMURD Cessna Citation V, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuat o misiune externă pe ruta București – Iași – München, Germania, pentru transferul, în regim de urgență, a unui pacient în vârstă de 27 de ani diagnosticat cu arsură de gradul IIA-IIB-III, pe aproximativ 50% din suprafața corporală.

Pacientul a fost monitorizat și asistat medical pe tot parcursul zborului, fiind predat în siguranță medicilor din Germania.

Echipa medicală de la bordul aeronavei a fost formată din specialiști din cadrul UPU-SMURD București”, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește și

Comentarii