Din primele informații se pare că tânărul motociclist nu s-a asigurat suficient la intrarea în intersecție, fiind izbit în plin de către microbuz. După cum arată imaginile de la fața locului, se pare că microbuzul se deplasa pe drumul cu prioritate, însă cu viteză mare.

Conform informațiilor obținute de Sighet 247, motociclistul este un tânăr minor, deținător al unui permis de conducere categoria A1, iar motocicleta de 125 cmc avea toate actele în regulă.

Tânărul a fost transportat de urgență la Spitalul mun. Sighetu Marmației. Acesta, potrivit martorilor, era în stare de inconștiență la momentul preluării lui de către ambulanță.

Intersecția în cauză este una foarte periculoasă în Sighet, din cauza vizibilității foarte reduse, respectiv a faptului că mulți conducători auto circulă pe drumul cu prioritate cu viteză foarte ridicată.

ACTUALIZARE:

Martorii prezenți la fața locului susțin că șoferul microbuzului mirosea puternic a alcool. Cert este că acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus în schimb la Spitalul municipal Sighet în vederea prelevării de probe de sânge cu scopul stabilirii cu exactitate a alcoolemiei (informație confirmată de către purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș).

Surse din Poliție au confirmat pentru Sighet 247 informația potrivit căreia conducătorul microbuzului este prieten apropiat al șefului Biroului rutier Sighet, dl. B. V.

Câțiva martori, care doresc să nu le fie făcută publică identitatea, au relatat pentru Sighet 247 că șoferul microbuzului l-ar fi contactat telefonic pe șeful Biroului rutier Sighet, care i-ar fi recomandat să nu sufle în etilotest și să meargă la Spital să i se preleveze probe de sânge, că apoi va vedea ce este de făcut. În susținerea celor afirmate, martorii ne-au pus la dispoziție o fotografie în care îl vedem pe conducătorul auto vorbind la telefon. Această informație trebuie analizată cu precauție de către cititorii noștri, nefiind confirmată decât de martorii în cauză. Vezi FOTO la baza articolului.

Îl invităm pe șeful Biroului rutier Sighet să ne comunice dacă după petrecerea accidentului a discutat la telefon / aplicații de comunicare prin internet sau s-a întâlnit cu conducătorul microbuzului. Sighet 247 va publica de îndată ce va primi punctul de vedere al dânsului, în interesul aflării adevărului.

ACTUALIZARE IPJ MARAMUREȘ:

Azi, 28 martie, ora 16.21, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați cu privire la faptul că s-a produs un accident rutier soldat cu victimă.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 67 de ani din municipiu a condus un autoturism pe strada Szilagy Istvan, iar când a ajuns la intersecția cu strada Mihai Eminescu, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de către un tânăr de 17 ani din Bocicoiu Mare.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite în urma evenimentului rutier, însă i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ACTUALIZARE VIDEO:

Sighet 247 publică în exclusivitate VIDEO cu momentul producerii accidentului de circulație din data de 28 martie a.c., preluate de la o cameră de supraveghere din zonă.

În urma vizionării imaginilor video, putem observa faptul că motociclistul nu a schițat nici cea mai mică intenție de a reduce la STOP în sensul de a se asigura, intrând direct în coliziune cu microbuzul care circula pe drumul cu prioritate.

În urma coliziunii, motocicleta a fost proiectată într-un gard, iar motociclistul s-a lovit de gard, după care a fost proiectat pe asfalt.

FOTO: SIGHET - Motociclist accidentat de un microbuz la intersecţia str. Gh. Lazăr cu Mihai Eminescu

Citește și