S-a stabilit ulterior că șoferul chinez a fost ajutat de jandarmii montani cu două zile în urmă, când autovehiculul s-a defectat, el apărând și într-o postare pe Facebook a Jandarmeriei Bihor.

Mașina în cauză, un model Mercedes-Benz estimat la 70.000 de euro, a fost confiscată. Cetățeanul chinez este cercetat sub aspectul infracțiunii de tăinuire.

„Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de tăinuire, în cadrul activităților fiind dispusă indisponibilizarea unui autoturism în valoare de peste 70.000 de euro. În fapt, la data de 2 decembrie, în urma investigațiilor operative derulate, polițiștii de investigații criminale au identificat în orașul Huedin un autovehicul înmatriculat în Germania, care figura ca fiind sustras de pe teritoriul respectivului stat. În baza cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana care ar fi utilizat autovehiculul, un cetățean chinez, în vârstă de 40 de ani, depistat în orașul Huedin și condus ulterior la unitatea de poliție. Autovehiculul în cauză a fost indisponibilizat pentru continuarea verificărilor, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Chinezul a fost salvat de jandarmii montani pe 30 noiembrie, când acesta s-a pierdut și i s-a defectat mașina în timp ce venea de la Deva la Cluj.

„În jurul orei 09:15 am fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 ca un cetățean de naționalitate chineză are nevoie de ajutor din partea jandarmilor montani. Conform celor declarate, acesta dorea să ajungă de la Deva la Huedin pe un drum de munte neamenajat, dar mașina i s-a defectat și nu poate preciza exact locul unde se află. Sigurul sprijin au fost coordonatele GPS care îl localizau undeva la limita dintre județul Cluj și Bihor. Cu toate ca traseul a fost îngreunat si de zăpada depusă, in jurul orei 11:30 jandarmii montani bihoreni au reușit sa ajungă la autovehiculul defect. Având în vedere ca pasagerul a declarat ca este bine și nu are nevoie de îngrijiri medicale, jandarmii l-au condus la o pensiune din zona Ic Ponor, unde a fost preluat de jandarmii clujeni veniți și ei in sprijin. Popasul nu va fi de lunga durată deoarece este așteptată și o mașină de tractat astfel încât domnul L. Tong să ajungă în siguranță la destinație”, a informat Jandarmeria Bihor pe Facebook atunci.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și