Noul Duster pe care Dacia se pregăteşte să-l lanseze în 2024 a fost surprins zilele acestea pe drumurile Andaluziei, în sudul Spaniei, deghizată în Renault Captur.

A treia generaţie Duster va fi o maşină cu totul nouă, care nu va avea nicio legătură cu modelul actual. Noul Duster vine cu un design nou, va utiliza platforma tehnică alungită CMF-B pe care merge acum Renault Captur, motiv pentru care a şi fost uşor de mascat sub forma unui Captur.

Viitorul Duster va fi mai mare decât cel actual, care este deja cu 11 cm mai lung decât un Captur. Utilizarea unei platforme concepute pentru segmentul B (mașini de oraș multifuncționale) pe un vehicul de segment C (compact) este un mod în care grupul francez vrea să optimizeze costurile.

Designul noului Duster are ca punct de plecare Dacia Bigster Concept, a cărui versiune de până la șapte locuri, numită intern R1310, urmează a fi lansată în 2025. Cele două vehicule vor împărtăși un stil unghiular și robust. Specialiştii estimează că noul Duster ar putea fi prezentat în toamna anului 2023 în vederea comercializării la începutul lui 2024.

Viitoarea Dacia Duster nu va avea motorizare diesel
Dacia Duster 3 vine şi cu modificări pe partea mecanică. În gama noului Duster nu va exista opțiunea diesel. Cei interesaţi să pună mâna pe noul SUV Duster vor avea la dispoziţie motoare pe benzină, GPL şi hibride, potrivit motor.es.

La benzină, Dacia Duster 3 clienţii vor avea opţiunea de motor 1.3 TCe de 130 CP. O treaptă deasupra va fi motorul 1.3 TCe de 150 CP cu tehnologie hibridă (MHEV) de 12 volți.

Motorizarea GPL va fi şi ea disponibilă. Şi ca alternativă mai ecologică, noul Duster vine şi cu o versiune hibridă autoreîncărcabilă (HEV).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și