Pornind de la o informaţie deţinută de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa, care au suspectat activităţi ilicite la domiciliul unei femei de 77 de ani din comună, ce ar fi depozitat ţigări de contrabandă, poliţiştii specializaţi în combaterea contrabandei au decoperit că aceasta deţinea cantitatea de 1.171 pachete cu ţigări de contrabandă.

În urma verificărilor efectuate pentru stabilirea provenienţei ţigărilor de contrabandă, poliţiştii au identificat furnizorul, un bărbat de 33 de ani din Baia Mare şi au stabilit câteva locaţii unde se presupunea a fi constituite depozite clandestine de ţigări de contrabandă.
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au fost autorizate percheziţiile domiciliare şi auto care au dus la identificarea altor 7.297 pachete cu ţigări, pe raza municipiului Baia Mare.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cele două persoane identificate, pentru săvârșirea de infracțiuni asimilate contrabandei, prevăzute de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006.

Citește și