Ieri, 8 august a.c., s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean Heorhiy D., în vârstă de 27 de ani, călătorind cu un autoturism marca Merdes-Benz, înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în scaunele din față ale autoturismului, cantitatea de 298 pachete de ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare de 373 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Tot ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor P.F. Tarna Mare și Negrești Oaș, pe timpul desfășurării unei acțiuni, au descoperit, în locul numit „Dealul Tompa”, mai multe colete ambalate în folie de culoare neagră.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 17.750 pachete cu țigări, marca Marble, în valoarea totală de 207.675 lei.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz, în vederea identificării tuturor persoanele implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...