Ieri, 05 septembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte – ITPF Sighetu Marmației a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 13.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat, pe direcția localității Poienile de sub Munte, jud. Maramureș, la o altitudine de 1.500 de metri, trei persoane care nu-și justificau prezența în zonă.

Imediat, colegii noștri au interceptat persoanele în cauză în vederea identificării, constatându-se că este vorba de trei cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani.

În urma monitorizării zonei și cercetării terenului, au fost descoperite în zonă trei colete voluminoase care conțineau țigări de proveniență ucraineană, totodată stabilindu-se că acestea au fost transportate peste linia de frontieră, din Ucraina în România, de către cele trei persoane.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment în vederea cercetării în comun a cazului.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii cetățenilor ucraineni împreună cu baxurile cu țigări la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.288 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 15.100 lei.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Ieri, 05 septembrie 2019, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 16.00, colegii noştri au observat, pe direcția localității Bilca, județul Suceava, în apropierea frontierei de stat, două autoturisme și mai multe persoane care încărcau colete voluminoase într-unul dintre acestea.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi autoturismele și s-au îndreptat spre teritoriul ucrainean.

Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit și au fugit pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării în comun a cazului.

Din primele verificări, în una dintre mașinile abandonate au fost observate mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mijloacelor de transport la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 10.980 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 128.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două autoturisme în valoare totală de 28.500 lei au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și